Să te trezești la răsărit poate fi uneori o provocare. Pentru bunicii noștri probabil nu era: ziua lor începea odată cu lumina, fără să se gândească prea mult la asta. Noi ne culcăm adesea târziu, iar trezirea vine greu. Dar în diminețile de după o noapte în care ai adormit mai devreme ziua are alt gust. Te trezești cu poftă de viață și simți impulsul Soarelui, al naturii întregi, care parcă se bucură că se poate exprima din nou.
Robin Sharma scrie în Clubul 5 AM că trezirea devreme este „mama tuturor obișnuințelor”. Tradiția despre care scriu aici adaugă o nuanță: ora care contează este răsăritul locului în care trăiești, iar el nu cade la aceeași oră în fiecare dimineață. Când te trezești înaintea luminii, intri în cadența naturii și nu mai depui același efort. Atenția se fixează mai ușor, iar ziua pornește din locul ei firesc.
Primul gest al unei astfel de dimineți poate fi foarte simplu: după igiena de dimineață, observi prin care nară trece aerul mai liber la expirație. Există zile în care suflul pare defazat, iar ziua vine agitată, cu reacții mai compulsive decât de obicei. Există dimineți în care încerci, prin voință, să schimbi nara activă și nu reușești, oricâte metode ai folosi. Zilele acelea se leagă greu: ești mai subiectiv, mai recalcitrant, iar lucrurile nu se potrivesc. Le punem de obicei pe seama oboselii sau a dispoziției, deși, privite cu atenție, ele urmează un ritm care poate fi recunoscut.
Ce face ca aceeași acțiune să fie ușor de dus într-un moment și atât de grea în altul?
Întrebarea aceasta deschide ceea ce numesc calitatea timpului: caracterul unui moment, așa cum apare din întâlnirea dintre ritmurile lumii și starea celui care le trăiește.
Ceasul a fost construit pentru o altă întrebare. El măsoară durata și o măsoară la fel pentru toți: ora dintre șapte și opt are aceeași lungime ca ora dintre trei și patru. Egalitatea aceasta este utilă pentru coordonare și lasă deoparte tocmai diferența dintre o dimineață și alta.
Am început să caut această diferență pe la 24 de ani, când studiam astrologia și practicam intens yoga. Intuiam că tot ce se petrece în natură are la bază dinamica unui ritm fundamental. Cu timpul l-am văzut ca pe o simfonie: multe ritmuri, cu perioade diferite, care țin totuși aceeași tonalitate. Tradiția svarodaya, pe care se sprijină aplicația Elemente, mi-a dat limbajul pentru această intuiție: timpul însuși are un caracter, care se schimbă după o ordine regulată și poate fi recunoscut. Pentru mine, calitatea timpului înseamnă frecvența lui, pentru că timpul este energie. Ca să o recunoști, ai nevoie mai întâi de cuvinte pentru felul în care se desfășoară orice lucru.
Ordinea în care se face un lucru
Ia o idee pe care vrei s-o duci până la capăt. La început, ideea are nevoie de spațiu. Încă nu știi ce va deveni și trebuie să poți rămâne o vreme în întrebare, fără să o grăbești. Apoi lucrurile se pun în mișcare: apar asocieri, discuții și posibilități. Dintre ele alegi o direcție, iar alegerea schimbă forma ideii. Ca să mergi mai departe, legi părțile între ele și găsești firul care le ține împreună. La capăt, ideea primește o formă care poate dura.
În acest proces, practic în ordinea în care apar, se pot recunoaște cele cinci principii: Eterul face loc, Aerul pune în mișcare, Focul transformă, Apa leagă, Pământul dă formă. Numele lor sunt utile mai ales când munca se împotmolește. Se întâmplă să grăbești forma când întrebarea mai cere explorare sau să deschizi mereu alte posibilități când ideea cere deja o alegere. În ambele cazuri efortul crește, pentru că gestul tău răspunde altui moment decât celui în care te afli.
Am ajuns să cred că intențiile noastre au nevoie de un mediu prin care să se propage, așa cum sunetul are nevoie de aer ca să ajungă la cineva. Calitatea timpului este acest mediu, iar valoarea elementelor stă în faptul că o fac vizibilă.
Ziua implică așadar o ordine, iar tradiția svarodaya o citește în aceeași succesiune, de la Eter la Pământ.
Ziua, citită de la răsărit
Ziua începe la răsărit. Miezul nopții schimbă doar data din calendar, însă răsăritul schimbă peisajul. Ora lui depinde de loc și de anotimp. În zilele echinocțiului, soarele răsare la Constanța cu aproape o jumătate de oră înaintea Timișoarei, deși ambele orașe au aceeași oră oficială. Citit de la răsărit, timpul își recapătă legătura cu locul în care trăiești.
De la acest prag se succed cele cinci tattve, cuvântul sanscrit pentru principiile elementale. În modelul folosit de Elemente, fiecare principiu își are intervalul lui, iar un ciclu complet durează două ore, reluându-se de douăsprezece ori până la răsăritul următor.
Ce înseamnă fiecare interval? Aflăm din Śiva Svarodaya, tratatul de referință al tradiției, care leagă fiecare principiu de un tip de acțiune. Intervalul Pământului este recomandat pentru lucrurile făcute ca să dureze: o temelie, un angajament pe termen lung, o muncă ce cere stabilitate. Intervalul Apei susține acțiunile care trebuie să se adapteze și să circule. Focul însoțește acțiunile intense, care transformă sau modifică statutul a ceva, iar Aerul mișcarea, deplasarea și schimbarea rapidă. Despre Eter, tratatul este neobișnuit de categoric: intervalul lui nu susține acțiunile lumești și rămâne pentru meditație, introspecție și analiză.
Semnarea unui contract pe termen lung și o conversație în care trebuie să spui un lucru greu sunt la fel de importante și cer participări diferite. Prima cere stabilitate și ar găsi sprijin într-un interval de Pământ; a doua cere fermitate și luarea unei decizii și ar găsi sprijin într-unul de Foc.
Tratatul nu spune cum se simte această diferență, așa că am început să o urmăresc singur. Mi-am notat, o vreme, orele la care se petreceau anumite evenimente și le-am pus alături de intervalele elementelor. Disputele și certurile cădeau, aproape fără excepție, în intervale de Foc, la fel și accidentele, mai ales cele care implicau focul ca element fizic. Foamea apărea cel mai des în intervale de Pământ, iar când mâncam atunci, digestia era mai ușoară și întregul metabolism părea să urmeze același ritm. Din aceste notițe am înțeles că elementele descriu ceva real în felul în care se desfășoară o zi, iar respirația este locul în care această realitate se lasă observată cel mai ușor.
Respirația, reperul cel mai apropiat
Aerul trece de obicei mai liber printr-o nară decât prin cealaltă, iar predominanța se schimbă de câteva ori pe zi. Fiziologia o cunoaște sub numele de ciclu nazal. Tradiția o numește svara și o pune în relație cu tattvele și cu ciclul sinodic al Lunii: la răsărit, nara care predomină ar trebui să corespundă zilei lunare (tithi). Când suflul meu nu corespundea, acțiunile care cereau atenție porneau greu, iar rezultatul întârzia.
Înainte să hotărăști ce înseamnă starea ta, o poți observa. Cum respiri? Unde simți efort? Cât din atenția ta este disponibilă pentru ceea ce ai de făcut și cât a rămas în discuția de ieri?
Aici se întâlnesc reperul calculat și observația, iar ordinea în care le consulți contează.
Pornești de la intenție, de la ceea ce ai de făcut. Mulți sar peste observație. Nu au încă încredere în propria observație, așa că deschid aplicația și se uită la nara de referință înainte să-și fi simțit suflul, ca să vadă dacă „au nimerit”. Așa se pierde esențialul: experiența, singura care te ajută să înțelegi ritmurile naturii din interior. Aplicația nu-ți măsoară respirația. Ea arată nara corespondentă ritmului natural obiectiv, iar comparația are sens numai dacă ai ceva al tău cu care să compari.
Dacă te observi mai întâi pe tine, observația rămâne a ta, iar reperul din aplicație vine apoi s-o lumineze sau s-o pună sub semnul întrebării. Potrivirile și nepotrivirile merită notate. Agenda din aplicație servește și ca jurnal pentru ele, pe lângă rolul ei de a organiza timpul în ritmul elementelor.
Cu aceste două repere, unul calculat și unul trăit, îți construiești propriul teren de observație. Poți începe chiar mâine dimineață, aproape de răsărit. Câteva minute urmărești respirația fără să o modifici și observi prin care nară trece aerul mai liber și cum se simte corpul înainte de prima activitate. Notezi ce percepi, alături de momentul răsăritului, iar în timpul zilei notezi momentele în care un lucru a mers neobișnuit de ușor sau neobișnuit de greu. Revii în alte dimineți și lași fiecăreia dreptul de a fi diferită. Cu timpul, potrivirile și nepotrivirile desenează un tipar care îți aparține și care, după experiența mea, concordă adesea în mod surprinzător cu ceea ce ne-au lăsat înțelepții din vechime.
De unde vine intenția
Am pus intenția la început și merită o întrebare în plus: de unde vine ea? De câte ori m-am întrebat, am ajuns în același loc, un spațiu tăcut din care apar gândurile înainte să aibă formă. Pentru mine, acesta este Eterul, primul dintre principii, și îl simt ca pe fundamentul propriei conștiințe. Când merg mai departe cu întrebarea „cine sunt?”, intru într-un mister pe care nu l-am putut pătrunde.
Din acest loc, intenția nu seamănă cu o dorință care forțează lucrurile. Ea poartă istoria sufletului, karma, și direcția lui, dharma, care rămâne legată de sursă. Shivaismul kashmirian numește acest prim impuls icchā și îl pune la începutul a trei puteri ale conștiinței: din icchā apare jñāna, cunoașterea, iar din cunoaștere kriyā, acțiunea. Dorința, hotărârea și fapta vin după acest impuls, ca etape ale aceluiași drum, de la Eter până la forma Pământului.
Acțiunea care nu deranjează momentul
Bateria unei mașini nu se descarcă în timpul drumului: alternatorul o reîncarcă din chiar mișcarea mașinii, iar ea susține procesul în loc să se consume. Cred că funcționăm la fel. Când bornele noastre sunt legate corect la cele ale naturii, plus la plus și minus la minus, acțiunea ne încarcă în loc să ne golească. Tabula Smaragdina (Tabla de smarald), textul atribuit lui Hermes, spune că ce este jos este precum ce este sus. Mie mi-a rămas sarcina de a descoperi asta în propria zi.
Asta înțeleg prin rezonanță: posibilitatea de a participa la un ritm recunoscându-i caracterul. Se cultivă prin revenirea zilnică la observație și rămâne valabilă și în zilele cu program fix, când un lucru trebuie dus la capăt oricare ar fi intervalul. Tradiția aduce aici o precizare importantă: ceea ce contează cel mai mult este începutul. O acțiune pornită în acord cu timpul ei își păstrează direcția, iar de acolo înainte rămâne de întreținut atenția care o ține în curgere. O astfel de acțiune nu deranjează momentul în care se petrece.
În zilele în care am pornit așa, am simțit că particip la simfonia de care vorbeam, că sunt o parte a naturii. Integrarea aceasta mi-a adus o bucurie mare și un sentiment de apartenență la tot, iar pentru mine a fost cea mai limpede revelație a ceea ce stă la originea creației — Dumnezeu. Poate că asta înseamnă, în cele din urmă, ca un lucru să vină la timpul lui.
Mai departe
Articolul următor din seria Ritmul timpului urmărește în detaliu pragul de la care pornește totul: de ce ziua începe la răsărit și ce se schimbă atunci când îți muți reperul de la miezul nopții la lumina locului în care trăiești.
În Elemente
Aplicația Elemente face calculul descris aici pentru locul în care te afli: arată elementul intervalului curent, ciclul celor cinci principii pornit de la răsăritul local și nara de referință la răsărit și la apus. Ghidul din aplicație explică fiecare reper de pe ecran.
Repere
Śiva Svarodaya, tratat tradițional despre suflu, tattve și alegerea momentului potrivit acțiunii. Traducere online în limba engleză, atribuită unui practicant: https://ecology.yoga/swara-yoga/
Triada icchā–jñāna–kriyā, cele trei puteri ale conștiinței în Shivaismul kashmirian (Pratyabhijñā).
Tabula Smaragdina, text hermetic, cunoscut din versiuni arabe și latine medievale.
Robin Sharma, Clubul 5 AM.
Măsurarea și caracterizarea ciclului nazal, studiu publicat în PLOS ONE: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5053491/
Fotografie: Laurence, Unsplash